Există multe definiții ale antreprenorului social, un personaj despre care vorbim din ce în ce mai des, dar cine este el/ea de fapt? Ce face? Are un job? Are o afacere? E în ONG-uri? E jurnalist?
Dacă ne întrebi pe noi, noi o să spunem toate cele de mai sus. Un antreprenor social este acel om care schimbă sisteme și care prin puterea antreprenorială atinge impactul social pe care și-l dorește și, poate cel mai important, știe să angreneze actori de peste tot. Această super-putere poate lua orice formă.
Haide să cunoști 5 antreprenori sociali în seria discuțiilor cu sens – ediția de toamnă, în zile de marți de la ora 11. Ei au aceeași super-putere, dar o manifestă extrem de diferit.
Ioana Bauer este Ashoka Fellow din primăvară. În cadrul organizației a cărei directoare este – eLiberare- ea a dezvoltat o intervenție inovatoare în domeniul traficului de persoane și a sclaviei moderne , domenii în care România este codașa Uniunii Europene, fiind în topul țărilor sursă pentru victime traficate. Felul în care ea luptă împotriva traficului de persoane, atacând rădăcina problemei și implicând cei mai neobișnuiți actori în a preveni acest flagel – de la preoți, la cosmeticiene – ne dă speranța că fiecare din noi poate și trebuie să joace un rol decisiv în a face sclavia modernă un subiect al istoriei.
Hai pe 17 noiembrie de la ora 11 să povestim alături de ea cum creăm cerere pentru resursele pe care le ai într-un sistem cu deficiențe. Cu cine lucrăm? Ce înseamnă actor neobișnuit? Cum îi găsim?
Întâlnirile vor fi exclusiv pe Zoom într-un cadru în care fiecare participant va avea loc să împărtășească.